Aurul verde al Romaniei

Aurul verde al Romaniei, acum la peste 101 ani ar fi trebuit sa fie Turismul verde – facut prin valorificarea pesisajului verde, ci nu prin vinderea resurselor naturale importante precum padurea, apele minerale, aur, petrol si gaze. Din pacate pentru turism, dar si pentru sanatatea romanilor si a economiei verzi, peisajul verde este defrisat sistematic de 30 de ani. Iata cum au ajuns pădurile un business de peste 2,5 miliarde de euro.

Aflam dintr-o analiză realizată de Frames ca “afacerile din domeniul exploatărilor forestiere și prelucrării lemnului vor atinge în 2019 cel mai ridicat nivel din istorie. Cele peste 6000 de firme care activează în acest sector vor înregistra afaceri estimate la peste 2,5 miliarde de euro, cu peste 100 milioane de euro mai mult decât în anul trecut”.

O statistică recentă, dată publicității de Greenpeace, estima că România pierde în fiecare oră peste 3 hectare depădure. În absența unei legislații care să limiteze dispariția ,,aurului verde’’, cu autorități preocupate doar la nivel declarativ de starea pădurilor, defrișările masive, legale sau ilegale, s-au accentuat în ultimii ani.

Cum business-ul este unul relativ simplu și insuficient reglementat,pădurea a atras tot mai mulți investitori preocupați să taie cât mairepede și cât mai mult, în căutarea unor profituri cu multe zerouri. Așa s-a ajuns ca numărul firmelor active din domeniul exploatărilorforestiere și prelucrării lemnului să crească semnificativ din 2010 și până în prezent, de la 3937 la 6189 de firme în 2018 (cod CAEN 220 și 1610).

Potrivit Frames, afacerile companiilor au atins, cumulat, în 2018,nivelul de 11,43 miliarde de lei (2.4 mld.euro), în creștere cu 800 milioane de lei față de aceeași perioadă a anului precedent și la unnivel dublu față de 2010 (5,48 ld.lei).

Și profitabilitatea sectorului a urmat aceeași tendință, crescând de la 480,1 mil.lei în 2010 la 678,1 mil.lei în 2018. ,,2019 a adus o creștere a business-ului la nivelul întregului sector,cu focus pe zonele forestiere din Bucovina, Maramureș și Moldova. Firmele au investit semnificativ în extinderea operațiunilor, de la utilaje la forță de muncă, iar estimările merg către un nou nivel recordal cifrei de afaceri, de peste 2,5 mld.euro’’, afirmă analiștii companiei de consultanță.

Potrivit datelor Frames, în 2018, în domeniul exploatării forestiere activau 3305 firme, cu 15.480 de angajați. Acestea au încheiat anul cuafaceri de 3,68 miliarde lei și un profit cumulat de 320,8 milioane lei.

Pe de altă parte, sectorul prelucrării lemnului (tăierea și rindeluirea lemnului) înregistra, anul trecut, 2884 companii active, cu 23.590 angajați. Afacerile acestor firme depășeau cifra de 7,74 miliarde lei, profitul înregistrat fiind unul semnificativ, de 357,2 milioane lei.

,,După 30 de ani de capitalism, România a ajuns o țară secătuită de resurse. De la petrol la gaze, ape minerale, aur și păduri, autoritățile au vândut resursele țării pe redevențe infime. Pădurea a devenit un business de succes, într-o țară prea puțin preocupată de ecologie, de sustenabilitatea resurselor, de aerul curat, de viitor’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Iata cine exploateaza ,,AURUL VERDE’’ al ROMÂNIEI

HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER SRL, companie redenumită HS TIMBER PRODUCTIONS SRL, reprezintă, de ani de zile, cel mai important jucător din piață. Performanța ei economică spune, poate cel mai bine, povestea exploatării pădurilor României. Potrivit analizei Frames, compania austriacă, cu sediul în București, a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 1,78 miliarde de lei (374 mil.euro) și un profit de 34,5 milioane de lei (7,23 mil.euro). ,,Austriecii au înregistrat, anul trecut, un profit redus în comparație cu cel înregistrat în anii de glorie din perioada 2010-2016, când raportau profituri constante de peste 200 milioane de lei, recordul fiind stabilit în 2013, de 431,4 milioane de lei. Însă, pe ansamblu, compania reprezintă cel mai mare și puternic jucător din piață’’, afirmă analiștii. Compania austriacă angaja, anul trecut, 1779 de persoane,
nivel dublu față de anul 2008.

Pe locurile următoare în topul companiilor implicate în exploatarea ,,aurului verde’’ al României în 2018 se află Kostamonu Romania SA, din Mureș, cu afaceri de 705,2 milioane lei (160,3 milioane euro) și Karelia Upofloor SRL, din Maramureș, cu o cifră de afaceri de 180,5 milioane de
lei (41 mil.euro). În cazul ambelor firme, creșterea afacerilor este una semnificativă în ultimii 10 ani. În 2010, de exemplu, Karelia Upofloor SRL raporta un business de ,,numai’’ 50,4 milioane de lei, iar în 2015 de 84,5milioane lei. Kostamonu Romania SA a marcat o creștere de business și mai mare, de la 158,1 mil.lei în 2010 la 705,2 milioane de lei anul trecut.

Clasamentul este completat, în ordinea cifrei de afaceri, de Barlinek România SA (Bacău) cu afaceri de 156,1 mil.lei (35,5 mil.euro), Xilobaia SRL (Maramureș), cu 119,9 mil.lei (27,2 mil.euro), Lacul Codrilor SRL (Alba) cu 92,2 mil.lei (21 mil.euro), Silvania International Prod SRL (Bistrița-Năsăud) cu 89,7 mil.lei (20,4 mil.euro), Forestar SA din Bacău (69,4 mil.lei/15,8 mil.euro), Cerasus Avium SRL din București (63,4 mil.lei/14,4 mil.euro) și Virix Prod SRL din Dâmbovița (55,1 mil.lei/12,5 mil.euro).

Din punct de vedere regional, cele mai multe firme funcționează în Suceava (758), Harghita (451), Argeș (382) Maramureș (334), Vrancea (332), Neamț (316), Bistrița Năsud (275), Bacău (236) și Bihor (235). Potrivit analizei Frames, media cifrei de afaceri era, în 2018, de 1,59 milioane de lei și un profit de aprox. 100.000 lei, în condițiile în care peste 90% dintre firme activau în zona microîntreprinderilor.

,,Radiografia business-ului din acest sector arată că piața este
controlată, în mare parte, de câțiva jucători care realizează peste 80 la sută din cifra totală de afaceri. Este un business care crește de la an la an și în care investitorii străini, în special cei austrieci,olandezi, britanici, ciprioți, polonezi și francezi, se află în rim-plan’’, afirmă analiștii de la Frames.

PROBLEMA TĂIERILOR ILEGALE

Dincolo de afacerile legale din sectorul exploatării lemnului, piața neagră a lemnului a crescut spectaculos, reușind să depășească, ca volum, segmentul monitorizat de stat. Potrivit datelor de la Inventarul Forestier Național, din România sunt tăiați, anual, 38,6 de milioane de metri cubi de lemn. Din această cantitate, doar 18,5 milioane de metri cubi reprezintă tăierile legale, pentru care se plătesc taxe, restul de 20 de milioane de metri cubi fiind arbori extrași fără nicio formă legală, în mare parte din pădurileproprietate privată.

”Diferența de la 18,5 milioane de metri cubi la 38,6 milioane metri cubi reprezintă tăieri neautorizate. Astăzi, cele mai mari probleme de tăieri neautorizate le avem în pădurile proprietate privată, apoi în pădurile autorităților publice locale și, pe locul trei, în pădurile administratede RNP Romsilva”, declara, zilele trecute, ministrul Mediului, Costel Alexe.

,,Situația din zona exploatărilor forestiere și prelucrării lemnului tinde să se agraveze de la an la an, pe măsură ce cererea de export de lemn din România crește semnificativ, iar autoritățile întârzie să ia măsurile necesare combaterii fenomenului tăierilor ilegale’’, arată analiza Frames.
Potrivit analiștilor, tăierile ilegale trebuie pusă în legătură directă și cu situația firmelor din domeniu.

,,Cum majoritatea firmelor sunt din zona microîntreprinderilor, iar media creanțelor este destul de ridicată, acestea nu au destul capital să supraviețuiască condițiilor din piață și, posibil, ca multe dintre acestea, având și un personal redus, să activeze la limita legii în scopul de a-și păstra business-ul pe linia de plutire’’, arată analiza.

Analiștii spun că și statul este vinovat, în mare parte, de extinderea fenomenului tăierilor ilegale de arbori din păduri. ,,Dincolo de cazurile prezentate de massmedia, de sesizările ONG-urilor care au arătat că printre beneficiarii tăierilor ilegale s-ar afla inclusiv fabrici cunoscute de cherestea și mobilă din România, nu amînregistrat, din păcate, decât victime (un mort și alte 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva în 2019) și prea puține acțiuni penale, măsuri administrative îndreptate împotriva celor care taie ilegal pădurile’’, arată analiza.

Potrivit experților, trebuie făcută o diferență clară între cei care exploatează legal pădurile din România și cei care o fac ilegal.
,,Este esențial, pe de altă parte, ca noul Guvern să vină cu măsuri concrete care să protejeze pădurile și să limiteze, la un nivel drastic, tăierile de arbori. Interzicerea exporturilor de lemn, cel puțin pentru o perioadă de câțiva ni, ar putea fi o soluție viabilă pentru mediu, însă dezastruoasă pentru business-ul din acest sector. Astfel că trebuie găsită o soluție de echilibru, care să stimuleze exploatarea sustenabilă a pădurilor. O reglementare mai strictă a acestui domeniu, inclusiv prin creșterea semnificativă a taxelor pentru exploatarea lemnului, similară cu cea practicată în alte țări occidentale, pare a fi cea mai bună soluție’’, se mai spune în analiza Frames.

Analiza celor de la Frames a fost realizată pe baza unui studiu de usiness realizat de compania de consultanță dedicat companiilor din sectoarele exploatării forestiere și prelucrării lemnului (cod CAEN 220 și 1610). Datele prelucrate sunt obținute de la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor pe baza informațiilor publice declarate de companii.

Ca asociație de mediu care promovează dezvoltarea durabilă , verde, slow, bio, eco a turismului, Asociația Ecologică Turismverde* se numără printre reprezentanții grupului de inițiativă care au inițiat si fondat CMR – Coaliția de Mediu din Romania, este membru activ in Reteaua ONG21, în FBR – Federația Bicicliștilor din Romania si din Club RV (al Rulotistilor – Recreational Vehicle) Romania, cu expertiza probata in evaluarea sustenabilitatii Strategiilor de turism a României si Republicii Moldova, contribuind la formularea Strategiei pentru Dezvoltarea Durabila a  Turismului in Carpați, in cadrul Grupului de lucru pentru Turism Durabil al Convenției Carpatice, avand la activ numeroase participari la targuri de profil in calitate de partener la Romexpo, precum TTR, Romenvirotec, TiBCO, Biolife&style, RawLife si chiar Expofunerare manifestare expozitionala nationala in cadrul careia am prezentat ”Inmormatarea eco, verde – cu copac” ca solutie de Dezvoltare Durabila si in premiera am prezentat ”Priveghiul vesel” in cadrul unei inedite expozitii sub egida Scoala de optimism. Mai multe detalii din primii zece ani de activitate ai asociației, pe https//:old.turismverde.ro

În cei peste zece ani de existență, bugetul nostru este alimentat de oameni de buna credință ca Dvs. Nu am avut nici un angajat. Nu am luat fonduri publice si nici sponsorizări de la companii poluatoare. Așa că ne bazăm pe donații de la cetățeni din țară și din diaspora pentru a ne finanța activitatea. Orice contribuție, oricât de mică, ne ajută să producem schimbări dar si să continuăm campaniile de protejare a biodiversității si a persoanelor vulnerabile, în contextul Crizei climatice pe care omenirea o traversează. Pe termen mediu si lung, dorim ca Turismul verde să ajungă să se finanțeze 100% din donațiile membrilor si susținătorilor săi. Calatoreste! Bucura-te! Respectă planeta si pe ceilalți oameni! Dacă doriți sa faceți o donație va rugam sa ne sunati/lasati mesaj la tel 0752644724 sau sa ne trimiteti un email pe turismverde@gmail.com Primim donații și în obiecte, în special pentru copii si tineri, dar si pentru adulți necesare pt activitatile din pilonul Social al asociatiei. Practic, acceptam orice ajutor venit din partea semenilor nostri.


“Orice om – singur – e asa de putin, că nici nu-i poti zice om. Abia toti oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt; este unul singur si acela suntem toți laolaltă.” – Lucian Blaga

Halloween P.E.T.

..sau, cum în anul 2019, spiritele Halloween-ului au reusit de au “speriat” si… PET-urile!

Gata! Halloween 2019 deja a fost, iar numai gândul că în spatele acesteia s-au aflat niște spirite gata să ne sperie, ne pot da fiori si în continuare. Însă, elevii de la Liceul “Petru Rareș” din Târgu Frumos au totul pus la punct fără să fugă de ele ci, dimpotrivă să le pună la treabă pentru reducerea deșeurilor, si automat pentru o Dezvoltare Durabilă.

Așa că, dintre lucrurile infricosatoare pe care le-au putut face de Halloween, elevii a doua clase ale liceului au ales sa petreaca timp din “Scoala Altfel”, in cadrul “Halloween PET” ce a avut ca motto: “2019, un Halloween fioros de ECO!”, susținut de asociația noastră conf. Acordului de colaborare sub egida ”Un deșeu ca sa-l desenez pe.. EU!”,a proiectului EduArDD- Educatie prin Arta pentru Dezvoltare Durabila.

Pentru că putin mai înainte au parcurs tematici specifice de Dezvoltare Durabilă în cadrul activitatilor pentru “Dezvoltarea învățământului tehnic și profesional care contribuie la economia verde”, în urma carora au participat la seria de seminarii pe teme specifice învățământului tehnic și profesional care sa contribuie la o economie mai verde, mai eco, elevii au ales să petreacă un Halloween Altfel, și anume ”fioros de.. Eco!”Mai multe detalii despre activitatile de Educatie Verde, sustinute de asociatia noastră, in articolul postat aici:
http://turismverde.ro/educatie-verde-pentru-economia-verde/

Cu ocazia atelierului sustinut sub îndrumarea voluntarilor asociatiei noastre ecologiste, elevii au acceptat să creeze prin tehnica EcoArt, din PET-uri aduse chiar de ei, fețe de creaturi si fantome înfricosatoare care, după sedinta de lucru in cadrul atelierului EcoArt, să “bântuie” pământenii in ziua de Halloween în cadrul unei expozitii, pentru ai constientiza asupra consecintelor utilizarii PET-urilor si a reducerii poluarii PET. Mai multe detalii însotite de imagini, pe pagina de fb, Asociatia Ecologica Turismverde.

Ca asociație de mediu care promovează dezvoltarea durabilă , verde, slow, bio, eco a turismului, Asociația Ecologică Turismverde* se numără printre reprezentanții grupului de inițiativă care au inițiat si fondat CMR – Coaliția de Mediu din Romania, este membru activ in Reteaua ONG21, în FBR – Federația Bicicliștilor din Romania si din Club RV (al Rulotistilor – Recreational Vehicle) Romania, cu expertiza probata in evaluarea sustenabilitatii Strategiilor de turism a României si Republicii Moldova, contribuind la formularea Strategiei pentru Dezvoltarea Durabila a  Turismului in Carpați, in cadrul Grupului de lucru pentru Turism Durabil al Convenției Carpatice, avand la activ numeroase participari la targuri de profil in calitate de partener la Romexpo, precum TTR, Romenvirotec, TiBCO, Biolife&style, RawLife si chiar Expofunerare manifestare expozitionala nationala in cadrul careia am prezentat ”Inmormatarea eco, verde – cu copac” ca solutie de Dezvoltare Durabila si in premiera am prezentat ”Priveghiul vesel” in cadrul unei inedite expozitii sub egida Scoala de optimism. Mai multe detalii din primii zece ani de activitate ai asociației, pe https//:old.turismverde.ro

În cei peste zece ani de existență, bugetul nostru este alimentat de oameni de buna credință ca Dvs. Nu am avut nici un angajat. Nu am luat fonduri publice si nici sponsorizări de la companii poluatoare. Așa că ne bazăm pe donații de la cetățeni din țară și din diaspora pentru a ne finanța activitatea. Orice contribuție, oricât de mică, ne ajută să producem schimbări dar si să continuăm campaniile de protejare a biodiversității si a persoanelor vulnerabile, în contextul Crizei climatice pe care omenirea o traversează. Pe termen mediu si lung, dorim ca Turismul verde să ajungă să se finanțeze 100% din donațiile membrilor si susținătorilor săi. Calatoreste! Bucura-te! Respectă planeta si pe ceilalți oameni! Dacă doriți sa faceți o donație va rugam sa ne sunati/lasati mesaj la tel 0752644724 sau sa ne trimiteti un email pe turismverde@gmail.com Primim donații și în obiecte, în special pentru copii si tineri, dar si pentru adulți necesare pt activitatile din pilonul Social al asociatiei. Practic, acceptam orice ajutor venit din partea semenilor nostri.


“Orice om – singur – e asa de putin, că nici nu-i poti zice om. Abia toti oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt; este unul singur si acela suntem toți laolaltă.” – Lucian Blaga

Educatie verde pentru economia verde

La liceul “Petru Rares” din orasul Targu frumos, jud Iasi, dezvoltarea invatamantului profesional se face in conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030 a Natiunilor Unite.

Activitati ale asociatiei ecologiste pentru dezvoltarea Turismului verde in vederea asigurarii contribuției educației naționale la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030, in cadrul obiectivul specific nr. 3 “Dezvoltarea învățământului tehnic și profesional care contribuie la economia verde” la care au participat 377 elevi ai Liceului “Petru Rares” din Targu Frumos, Iasi in perioada 08-20 oct 2019.

Obiectivul de Dezvoltare Durabila referitor la Economia verde in cadrul
Invățământului tehnic și profesional face parte dintre cele șase priorități asumate de guvernul României în cadru UNECE (Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa), prin Declarația interministerială de la Batumi, din iunie 2016.

In cadrul activitatilor pentru“Dezvoltarea învățământului tehnic și profesional care contribuie la economia verde” s-au sustinut seminarii pe tematici specifice de Dezvoltare Durabila in functie de specializarea elevilor la toate orele de dirigentie.

Dezvoltarea Durabila pentru o Economie verde continua si in cadrul Saptamanii Altfel cu Atelier de creatie EcoArta intitulat “Halloween PET, un Halloween fioros de Eco!”

Ca asociație de mediu care promovează dezvoltarea durabilă , verde, slow, bio, eco a turismului, Asociația Ecologică Turismverde* se numără printre reprezentanții grupului de inițiativă care au inițiat si fondat CMR – Coaliția de Mediu din Romania, este membru activ in Reteaua ONG21, în FBR – Federația Bicicliștilor din Romania si din Club RV (al Rulotistilor – Recreational Vehicle) Romania, cu expertiza probata in evaluarea sustenabilitatii Strategiilor de turism a României si Republicii Moldova, contribuind la formularea Strategiei pentru Dezvoltarea Durabila a  Turismului in Carpați, in cadrul Grupului de lucru pentru Turism Durabil al Convenției Carpatice, avand la activ numeroase participari la targuri de profil in calitate de partener la Romexpo, precum TTR, Romenvirotec, TiBCO, Biolife&style, RawLife si chiar Expofunerare manifestare expozitionala nationala in cadrul careia am prezentat ”Inmormatarea eco, verde – cu copac” ca solutie de Dezvoltare Durabila si in premiera am prezentat ”Priveghiul vesel” in cadrul unei inedite expozitii sub egida Scoala de optimism. Mai multe detalii din primii zece ani de activitate ai asociației, pe https//:old.turismverde.ro

În cei peste zece ani de existență, bugetul nostru este alimentat de oameni de buna credință ca Dvs. Nu am avut nici un angajat. Nu am luat fonduri publice si nici sponsorizări de la companii poluatoare. Așa că ne bazăm pe donații de la cetățeni din țară și din diaspora pentru a ne finanța activitatea. Orice contribuție, oricât de mică, ne ajută să producem schimbări dar si să continuăm campaniile de protejare a biodiversității si a persoanelor vulnerabile, în contextul Crizei climatice pe care omenirea o traversează. Pe termen mediu si lung, dorim ca Turismul verde să ajungă să se finanțeze 100% din donațiile membrilor si susținătorilor săi. Calatoreste! Bucura-te! Respectă planeta si pe ceilalți oameni! Dacă doriți sa faceți o donație va rugam sa ne sunati/lasati mesaj la tel 0752644724 sau sa ne trimiteti un email pe turismverde@gmail.com Primim donații și în obiecte, în special pentru copii si tineri, dar si pentru adulți necesare pt activitatile din pilonul Social al asociatiei. Practic, acceptam orice ajutor venit din partea semenilor nostri.


“Orice om – singur – e asa de putin, că nici nu-i poti zice om. Abia toti oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt; este unul singur si acela suntem toți laolaltă.” – Lucian Blaga

Economia verde si turismul verde

Omenirea traverseaza în prezent o Criza climatica, pentru care Economia verde reprezintă solutia.

Între 20-27 septembrie a.c., lideri mondiali s-au adunat la New York cu ocazia “Climate Action Summit 2019” să discute masurile ce vor trebui luate pentru a evita colapsul ecologic al omenirii. “La Youth
Climate Action Summit”, tinerii lumii au lansat si ei mesajul lor: “Suntem cu ochii pe voi!”, adresat liderilor participanti.

Tinerii asociatiei Ecologiste pentru dezvoltarea Turismului verde, durabil, responsabil, sustenabil etc, lansează și ei acelasi mesaj pentru administratorii turismului din Romania care sunt chemati sa aplice principiile economiei verzi si in turism, asa cum Secretarul-General al Natiunilor Unite António Guterres, la lucrarile de inchidere ale the Climate Action Summit 2019, a spus textual:
(“We need more concrete plans, more ambition from more countries and more businesses. We need all financial institutions, public and private, to choose, once and for all, the green economy.”) “Avem nevoie de planuri mai concrete, mai multă ambiție din partea mai multor țări și mai multe întreprinderi. Avem nevoie de instituții, financiare, publice și private, pentru a alege, o dată pentru totdeauna, economia verde-ecologistă. ”
Mai multe detalii pe

https://www.un.org/en/climatechange/assets/pdf/CAS_closing_release.pdf


În cadrul economiei mondiale, turismul reprezinta aprox 10% din PIB.
A.E.Turismverde militează pentru inverzirea activitatii din turism, în sensul adoptarii ecomoniei verzi si în industria turistică.

În anul 2013, am participat cu expozitie verde dar si cu o prezentare de specialitate in plenul “Carpathia Summit GEaR” (Samitul Carpathia privind Geografia Economica a Romaniei) referitoare la Economia verde și la Principiile economiei verzi în contextul Schimbarilor Climatice, intitulată” Decizia industriasului în contextul Schimbărilor Climatice.” Mai multe detalii pe websiteul www.greenarts.ro

Ca asociație de mediu care promovează dezvoltarea durabilă , verde, slow, bio, eco a turismului, Asociația Ecologică Turismverde* se numără printre reprezentanții grupului de inițiativă care au inițiat si fondat CMR – Coaliția de Mediu din Romania, este membru activ in Reteaua ONG21, în FBR – Federația Bicicliștilor din Romania si din Club RV (al Rulotistilor – Recreational Vehicle) Romania, cu expertiza probata in evaluarea sustenabilitatii Strategiilor de turism a României si Republicii Moldova, contribuind la formularea Strategiei pentru Dezvoltarea Durabila a  Turismului in Carpați, in cadrul Grupului de lucru pentru Turism Durabil al Convenției Carpatice, avand la activ numeroase participari la targuri de profil in calitate de partener la Romexpo, precum TTR, Romenvirotec, TiBCO, Biolife&style, RawLife si chiar Expofunerare manifestare expozitionala nationala in cadrul careia am prezentat ”Inmormatarea eco, verde – cu copac” ca solutie de Dezvoltare Durabila si in premiera am prezentat ”Priveghiul vesel” in cadrul unei inedite expozitii sub egida Scoala de optimism. Mai multe detalii din primii zece ani de activitate ai asociației, pe https//:old.turismverde.ro

În cei peste zece ani de existență, bugetul nostru este alimentat de oameni de buna credință ca Dvs. Nu am avut nici un angajat. Nu am luat fonduri publice si nici sponsorizări de la companii poluatoare. Așa că ne bazăm pe donații de la cetățeni din țară și din diaspora pentru a ne finanța activitatea. Orice contribuție, oricât de mică, ne ajută să producem schimbări dar si să continuăm campaniile de protejare a biodiversității si a persoanelor vulnerabile, în contextul Crizei climatice pe care omenirea o traversează. Pe termen mediu si lung, dorim ca Turismul verde să ajungă să se finanțeze 100% din donațiile membrilor si susținătorilor săi. Calatoreste! Bucura-te! Respectă planeta si pe ceilalți oameni! Dacă doriți sa faceți o donație va rugam sa ne sunati/lasati mesaj la tel 0752644724 sau sa ne trimiteti un email pe turismverde@gmail.com Primim donații și în obiecte, în special pentru copii si tineri, dar si pentru adulți necesare pt activitatile din pilonul Social al asociatiei. Practic, acceptam orice ajutor venit din partea semenilor nostri.


“Orice om – singur – e asa de putin, că nici nu-i poti zice om. Abia toti oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt; este unul singur si acela suntem toți laolaltă.” – Lucian Blaga

Gestionarea durabilă a apei in bazinul Dunarii de jos

Call in vederea formularii centralizate de propuneri pentru digitalizarea serviciilor de apă la nivel european, demers ce își propune să investigheze în mod specific interactiunea curenta cu domeniul IT&C si nevoile de a dezvolta serviciile IT&C pe piata europeana a apei

Au fost investigate mai multe grupuri de utilizatori din piata europeana, inclusiv in tarile din Bazinul Dunarii de Jos si anume Romania, Bulgaria, Moldova, Serbia si Ungaria.

Asociatia ecologista pentru dezvoltarea turismului verde a fost selectata dintr-o bază de date de stakeholderi cu raspunderi viitoare in dezvoltarea pietei pe domeniul serviciilor de apa din Europa in vederea sustinerii procesului de gestionarea durabilă a apei.

Promovam dezvoltarea primei Retele Nationale de Cismele Turistice in Romania, ocazie cu care am facut o serie de demersuri catre autoritati locale in vederea extinderii retelei de apa potabila si realizarea de cismele turistice. Detalii pe grupul dedicat de pe fb, avand chiar denumirea de ”Cismele Turistice”.

Pentru sustinerea procesului de gestionarea durabilă a apei prin intermediul IT&C, invităm toti iubitorii de turism verde să formuleze propuneri pana in data de 15 septembrie aici, mai jos in comentarii, pe pagina de fb a asociatiei ori pe grupul de fb dedicat cismelelor turistice sau trimitand pe emailul turismverde(at)gmail(dot)com, propunerile dumneavoastra.

Asociația ecologista pentru un turism verde este membra a CEEweb for biodiversity, cea mai mare retea pe biodiversitate din Europa. La nivel national asociatia este membra a ASRO, activând în doua Comitete Tehnice de servicii (Turism) si Managementul Mediului.  
Ca asociație de mediu care promovează dezvoltarea durabilă , verde, slow, eco a turismului, Asociația Ecologică Turismverde* se numără printre reprezentanții grupului de inițiativă care au inițiat si fondat CMR – Coaliția de Mediu din Romania, este membru activ in Reteaua ONG21, în FBR – Federația Bicicliștilor din Romania si din Club RV (al Rulotistilor – Recreational Vehicle) Romania, cu expertiza probata in evaluarea sustenabilitatii Strategiilor de turism a României si Republicii Moldova, contribuind la formularea Strategiei pentru Dezvoltarea Durabila a  Turismului in Carpați, in cadrul Grupului de lucru pentru Turism Durabil al Convenției Carpatice, avand la activ numeroase participari la targuri de profil in calitate de partener la Romexpo, precum TTR, Romenvirotec, Biolife&style, RawLife si chiar la o editie trecuta a targului Expofunerare, unde am promovat ”Inmormatarea cu copac” si ”Priveghiul vesel”. Mai multe detalii din cei zece ani de activitate ai asociației, pe https//:old.turismverde.ro

In cei peste zece ani de existenta, bugetul nostru este alimentat de oameni de buna credință ca Dvs. Nu am avut nici un angajat. Nu am luat fonduri publice si nici sponsorizări de la companii poluatoare. Așa că ne bazăm pe donații de la cetățeni din țară și din diaspora pentru a ne finanța activitatea. Orice contribuție, oricât de mică, ne ajută să producem schimbări dar si să continuăm campaniile de protejare a biodiversității si a persoanelor vulnerabile in contextul Schimbărilor climatice. Pe termen mediu, dorim ca Turismul verde să se finanțeze 100% din donațiile membrilor si susținătorilor săi. Calatoreste! Bucura-te! Respectă planeta si pe ceilalți oameni! Dacă doriți sa faceți o donație va rugam sa ne sunati/lasati mesaj la tel o752644724 sau sa ne trimiteti un email pe turismverde@gmail.com Primim donații si in obiecte in special pentru copii si tineri, dar si pentru adulti necesare pt activitatile din Social. Practic acceptam orice ajutor din partea semenilor nostri.


“Orice om – singur – e asa de putin, că nici nu-i poti zice om. Abia toti oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt; este unul singur si acela suntem toți laolaltă.” – Lucian Blaga

Turism verde pe.. baterie!

Articol dedicat electro-mobilitatii pe durata vacantelor. Obiectivele stricte ale emisiilor de GES va determina in viitorul cel mai apropiat si abordarea provocărilor industriei turistice în care deplasarea, pe lânga cazare, este componenta de bază a pachetului de servicii turistice, alaturi de divertisment.

În articolul referitor la evenimentul ”Turism verde fără kerosen” din Oltenia, Băilesti, unde a avut loc ”Aventura Baloanelor” cu aer cald, prezentam faptul ca asociația noastra ecologistă dedicată dezvoltarii turismului verde (durabil, responsabil, sustenabil, slow, eco etc.) promoveaza folosirea biciletei, a trenului, a autovehicolelor SEV, FCEV sau PHEV pentru deplasarea in vacante, folosirea cortului sau a rulotei, inclusiv experientele cu balonul cu aer cald sau aventura cu planorul sau parasuta..

Având în vedere că multe modele de ElecroVehicle noi (BEV) sunt proiectate și lansate cu o viteză crescândă, achizitionarea lor joacă un rol crucial pentru bunastarea mediului si pentru folosirea lor, inclusiv in deplasarile din vacante.. Astfel, asociatia noastra a participat si evenimentul de informare, dezbatere si lucru, din cadrul proiectului e-MOPOLI finanțat prin Programul INTERREG EUROPE și implementat de ADR-BI, ce a avut loc la Hotel Novotel București – sala Marseille.

la eveniment au fost invitati sa participe actori locali din domeniul electro-mobilității din regiunea București-Ilfov. S-au prezentat bune practici – identificate în raport cu tematica proiectului și s-au dezbatut măsurile ce pot fi aplicate în vederea răspândirii cât mai eficiente a” electro-mobility”, noi fiind interesati de gasirea de solutii pentru revigorarea si includerea in planul de actiune a proiectul nostru de e-mopoli, inceput in urma cu cativa ani si dedicat electromobilitatii turistice, intitulat Auto-turismverde, sau mai direct “Turism verde pe… baterie!”, dupa modelul altor tari in care noua generație de mijloace de deplasare turistica electronice pentru autoturisti, alimentate de baterii cu ioni de litiu a cunoscut un boom în ultimi ani.

Este cunoscut ca Turismul verde ”pe baterie”, inclusiv cel hibrid, este de trei, sau chiar de patru ori mai eficient energetic decat turismul cu auto-turismele conventionale, dintre care, pana in 2030 vor fi casate/ eliminate aproape 6 milioane de autovehicole grele si usoare, in tara noastra. In anul 2015 a inceput e-mobilitatea (dupa Directiva UE 94/2014) cu instalarea primei statii fast -charge, urmata in 2016 de prima retea de statii publice de incarcare si de promovarea achizitiei de vehicole nepoluante. In 2017-2019 a demarat achizitia de autobuze electrice si statii de incarcare publice de catre autoritati, majorarea Ecobonus-ului pt vahicole electrice si hibride plug-in, pe langa gratuitatea la incarcarea BEV si PHEV. Am aflat din prezentari ca exista pana in prezent cateva zeci de statii dedicate publicului Fast Charge si o statie Ultra Fast Charge. urmand ca pana anul viitor sa existe in total 71 de statii dedicate publicului, 76 de statii Fast Charge si 3 statii UFC.

In unele tari europene, precum Norvegia, in 2018 vanzarea de autoturisme noi pe baterie (BEV) sau plug-in hibrid (PHEV) s-a apropiat de 50% din volum. In Norvegia pana in 2030, intr-un scenariu moderat bazat pe presupuneri bugetare, 75% din numarul de autovehicole noi trebuie sa fie fara emisii,(BEV sau FCEV- fuel Cell) restul ar trebui sa fie PHEV ( Hibrid). Tot pana in 2030, 37,5% din totalul vehicolelor comerciale usoare ar trebui de asemenea sa fie fara emisii. Un scenariu radical a propus ca tinta pt anul 2030, ca toate vehicolele comerciale usoare sa fie fara emisii, 75% din transportul interurban ar trebui facut cu BEV-uri si FCEV-uri iar 50% din noile camioane grele sa fie la fel BEV-uri si FCEV-uri.

Tot in Norvegia, BEV-urile nu sunt subventionate ca in tara noastra, deoarece subventiile au tendinta sa se “scurga” in strainatate. S-a observat ca si bonusul la achizitie e la fel de ineficient si s-a adoptat scutirea de TVA pentru BEV si alte scutiri de taxe(de drum, de combustibil, de feribot etc).
De asemenea, am aflat ca in Oslo exista car sharing, “Green Mobility”, asa cum ne-am propus noi cu optimism ca sa devina ”Turismul verde pe baterie”, o forma de ”Green Tourism Mobility” pt vacante durabile, responsabile, sustenabile, slow, eco etc.

Asociația ecologista pentru dezvoltarea turismului verde este membra a CEEweb for biodiversity, cea mai mare retea pe biodiversitate din Europa. La nivel national asociatia este membra a ASRO, activând în doua Comitete Tehnice de servicii (Turism) si Managementul Mediului.  
Ca asociație de mediu care promovează dezvoltarea durabilă , verde, slow, eco a turismului, Asociația Ecologică Turismverde* se numără printre reprezentanții grupului de inițiativă care au inițiat si fondat CMR, Coaliția de Mediu din Romania, este membru activ in Reteaua ONG21, în FBR, Federația Bicicliștilor din Romania si din Club RV (al rulotistilor) Romania, cu expertiza probata in evaluarea sustenabilitatii Strategiilor de turism a României si Republicii Moldova, contribuind la formularea Strategiei pentru Dezvoltarea Durabila a  Turismului in Carpați, in cadrul Grupului de lucru pentru Turism Durabil al Convenției Carpatice si avand la activ participari la targuri de profil din Romania in calitate de partener la Romexpo, precum TTR, Romenvirotec, Biolife&style, RawLife si chiar al Expofunerare. Mai multe detalii din cei zece ani de activitate ai asociației, pe https//:old.turismverde.ro

In cei peste zece ani de existenta, bugetul nostru este alimentat de oameni de buna credință ca Dvs. Nu am avut nici un angajat. Nu am luat fonduri publice si nici sponsorizări de la companii poluatoare. Așa că ne bazăm pe donații de la cetățeni din țară și din diaspora pentru a ne finanța activitatea. Orice contribuție, oricât de mică, ne ajută să producem schimbări dar si să continuăm campaniile de protejare a biodiversității si a persoanelor vulnerabile in contextul Schimbărilor climatice. Pe termen mediu, dorim ca Turismul verde să se finanțeze 100% din donațiile membrilor si susținătorilor săi. Calatoreste! Bucura-te! Respectă planeta si pe ceilalți oameni! Dacă doriți sa faceți o donație va rugam sa ne sunati/lasati mesaj la tel o752644724 sau sa ne trimiteti un email pe turismverde@gmail.com Primim donații si in obiecte in special pentru copii si tineri, dar si pentru adulti necesare pt activitatile din Social. Practic acceptam orice ajutor din partea semenilor nostri.


“Orice om – singur – e asa de putin, că nici nu-i poti zice om. Abia toti oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt; este unul singur si acela suntem toți laolaltă.” – Lucian Blaga

Craciun verde 2018

Crăciunul face parte din sezonul Sărbătorilor de sfârșit de an, perioadă când se înregistrează volume record de vânzări dar și de deșeuri sau emisii de gaze cu efect de seră.

Asociația Ecologică Turismverde, membru în cea mai importantă rețea pe biodiversitate din Europa (CEEweb for biodiversity) isi aduce contribuția la Conservarea Naturii de peste zece ani și prin acțiuni de conștientizare a publicului asupra consecințelor pe care le au deciziile de cumpărare asupra mediului.

Ca în fiecare an de la înființare si până in prezent,  ca asociație ecologistă pentru dezvoltarea durabilă a turismului din Romania, ne intensificam activitatea de educație verde, prevenție și conștientizare în această perioadă a anului, Crăciunul fiind practic sinonim cu cadourile..

De exemplu, aducem în atenție impactul benefic al florilor naturale asupra 8imismului omului si mediului, si importanta gestului “verde” de a oferii flori produse în mod natural de Sărbători precum cea de Crăciun si Anul nou.

Este al doilea an cand, in cadrul parteneriatului cu Romexpo dam posibilitatea celor interesati sa afle modalitati de petrecere a Craciunului si a Sfarsitului de an (Anul nou) in mod durabil, responsabil, sustenabil, intr-un cuvant, verde.

In cadrul Targului de Craciun aveti posibilitatea sa aflati cum sa va pregatiti pentru petrecerea unui Craciun verde in mod sustenabil, folosind ornamente si cadouri naturale sau reciclate smart sub forma de arta verde, sau cu mesaj eco etc.

Puteti sa alegeti dintre produsele expuse la stand sau puteti sa realizati dumneavoastra la propriu un cadou, participand la atelierele individuale organizate la standul unde, sub indrumare artistica de specialitate va puteti folosi creativitatea si va puteti exersa indemanarea alegand o tehnica preferata si tipul de material dorit, natural sau reciclat.
Obiectul realizat in cadrul atelierului ramane la creator pentru a fi daruit celor dragi sau pentru a va ornamenta Craciunul. Alegeti verde!

Prin participarea la unul dintre Atelierele de Craciun verde pe langa atelierul artistic de protectia mediului dati posibilitatea unui copil aflat in spital de sarbatori sa creeze, sa se bucurea si sa se joace.

Donatia dvs. va fi folosita pentru realizarea atelierelor umanitare de Craciun ale asociatiei.

De asemenea, puteti sa participati la cele trei prezentari tematice  de educatie verde pentru dezvoltare durabila a Craciunului, sustinute de ecolog si psiholog SERBAN Constantin:

“Shoppingul la terapie! Sau, terapie prin shopping?”

“Anti-risipa alimentara de Craciun”si

“Cosul de cumparaturi si Planeta”.

Avem prevazut si program muzical, muzica populara cu tematica de Craciun (min. un artist popular voluntar al asociatiei, 2-3 reprezentatii)

Programul de vizitare al Targului este zilnic de la 10-18. Intrarea este libera.

Urmariti pagina pagina noastra de fb pentru detalii dar si lista de evenimente conexe a Romexpo pe www.expo-cadou.ro

*************

Ca asociatie de mediu care promoveaza dezvoltarea durabila, verde, slow, eco, Asociatia Ecologica Turismverde se numara printre reprezentantii grupului de initiativa care au initiat si fondat Coalitia de Mediu din Romania, este membra in Federatia Biciclistilor din Romania si din Club RV (al rulotistilor) Romania, membra in ASRO – Asociatia Romana de standardizare, cu expertiza probata in evaluarea Strategiilor de turism a Romaniei si Republicii Moldova, contribuind la formularea Strategiei pentru Dezvoltarea Durabila a  Turismului in Carpati in cadrul Grupului de lucru pentru Turism Durabil al Conventiei Carpatice. Mai multe detalii despre activitatile asociatiei pe http//:old.turismverde.ro

 

AG, Decada verde in turism

Anunțăm pe această cale membrii si simpatizanții asociației cât si comunitatea iubitorilor de turism verde despre desfășurarea Adunării Generale a asociației avand tematica “Decada Verde în turism 2008-2018” sau “Zecenar verde.. de Centenar gri “, eveniment ce va avea loc în sala Titulescu a Romexpo, pav B1-B2.

Detalii pe pag de facebook,

https://www.facebook.com/events/2214745522096862/

Pentru a va facilita accesul va rugam sa trimiteti un email cu subiect AG 2018 pe turismverde@gmail.com,  pentru a primi in reply link-ul de unde puteti sa descarcati invitatia care va va facilita accesul fara plata taxei de intrare de 20 ron.

Va asteptam!

 

10 editii verzi din cele patruzeci ale TTR

Asociatia Ecologica Turismverde* se implica constant in viata cetatii prin participare constructiva in mod educativ prin actiuni in cadrul targurilor si expozitiilor nationale si internationale pe langa activitatile de lobby si advocacy de mediu, in grupuri de lucru la nivelul autoritatilor publice locale si centrale, sustinand cauze de mediu dar si pentru categorii sociale defavorizate.

In cei zece ani de existenta ai asociatiei, prin parteneriatul nostru constant am reusit sa inverzim un sfert din cele mai importante evenimente nationale de turism al Romaniei prin participarea noastra nisata pe sustenabilitate la zece editii din cele patruzeci ale TTR.

Si in acest an, la 100 de ani de Romania, participand ca expozant si totodata partener al Romexpo, Asociatia Ecologica Turismverde este focusata pe problematica de mediu ce influenteaza calitatea calatoriilor prin efectul benefic al peisajului recreativ si cultural si militeaza pentru obtinerea celor mai bune rezultate cu impact în cresterea calitatii acelui turism altfel decat cel clasic, fiind permanent interesata în realizarea durabila de actiuni cat mai verzi în vederea cresterii calitatii mediului.

Mediul este practic cea mai importanta  resursa in turism, pentru care asociatia si-a propus sa ofere cat mai multe solutii spre prezervarea sa, precum bioturismul. Bioturismul este indisolubil conectat la acel mod de viata verde in profund respect fata de mediul verde si de natura verde. La aceasta editie, pe langa activitatile cultural-educative aducem in atentia industriei de profil mai multe concepte sustenabile ce le promovam printre care Bioturismul, dar si Achizitiile verzi, ca necesitate de reconversie verde a industriei de turism din Romania .

Targul de Turism al Romaniei este organizat de Romexpo de doua ori pe an in cadrul a doua editii: de primavara, si de toamna. Editia de toamna 2018 este organizata in perioada 15-18 noiembrie 2018 in Pavilionul B2, avand o suprafata totala de 15.300 mp.

Program de vizitare:

joi-sambata intre 10.00-18.00

duminica intre 10.00-16.00

Accesul se face pe baza de bilet de intrare.

Adulti si studenti: 20 lei/zi.Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilitati si persoanele institutionalizate beneficiaza de intrare gratuita.

*************

Ca asociatie de mediu care promoveaza dezvoltarea turismului verde Asociatia Ecologica Turismverde se numara printre reprezentantii grupului de initiativa care au initiat si fondat Coalitia de Mediu din Romania, este membra in Federatia Biciclistilor din Romania si din Club RV (al rulotistilor) Romania, membra in ASRO – Asociatia Romana de standardizare, cu expertiza probata in evaluarea Strategiilor de turism a Romaniei si Republicii Moldova, contribuind la formularea Strategiei pentru Dezvoltarea Durabila a  Turismului in Carpati in cadrul Grupului de lucru pentru Turism Durabil al Conventiei Carpatice. Mai multe detalii despre activitatile asociatiei pe http//:old.turismverde.ro

Ce respiram si cum ne protejam..

Fiind o organizatie de protectia mediului focusată pe turism si domeniile cu care acesta se intersectează, suntem preocupati  de promovarea desfasurării acelor călătorii sănătoase pentru un mediu sănătos .

Practic suntem preocupati de mentinerea caracteristicilor acelui mediu sănătos, propice unei vieti sănătoase în care modul de a călătorii contribuie la sănătatea mediului.

Suntem un ong care îsi aduce o contributie benefică în societatea românească într-un mod aparte, smart, unic si inedit fiind preocupati de calitatea mediului si în special de tot ceea ce este nou în cercetarea elementelor primordiale care ne mentin viata în parametrii normali.

Din lista binecunoscutelor elemente de bază (pământ, apă, aer, foc) cunoscute înca din cele mai stravechi timpuri, aerul si apa au o importanță deosebită pentru omenire.

Pentru că mai mult de jumatate din populatia planetei își duce traiul în orase, importanta compozitiei aerului si a apei din orase este primordială pentru sănătatea locuitorilor.

Un articol publicat recent (23.07.2018) având la bază studii efectuate la Universitatea din Kentucky au ajuns la concluzia ca aerul si apa din particulele atmosferice cu conținut ridicat de apă (cunoscute ca picături de aerosoli) ce se găsesc pe scară largă pe Pământ, joacă un rol semnificativ meteorologie dar mai ales în chimia planetară.

Aceste particule sunt în general produse în aer relativ curat după emisiile de gaze care se nucleează și se condensează. În orașele puternic poluate s-a observat că de multe ori acest proces este dominat de acizii organici.

O problemă provocatoare care a atras recent interesul multor experți este mecanismul prin care acizii organici se dizolvă din faza gazoasă în astfel de particule apoase.

În noua lucrare a profesorului Marcelo Guzman și a studenților săi de la Universitatea din Kentucky, picăturile micrometrice au fost folosite pentru a arăta că acidul acetic și acidul piruvic se comportă ca diferit pe partea aerului de pe suprafața apei din aerosoli decât atunci când sunt dizolvați direct în apă.

Mai multe informații sunt cuprinse în lucrarea: “Cresterea Aciditatii acidului acetic și acidul piruvic pe suprafața apei” de Alexis J. Eugene, Elizabeth A. Pilonul, Agustin J. Colussi și Marcelo I. Guzman.

Cercetătorii au folosit ionizarea electrospray online OESI, (Online Electric Spred Ionization ) tehnică  ce a permis observarea eficientă a transferuuil de protoni din moleculele de acid la suprafața apei.
S-a observat că moleculele de acid acetic și piruvic au fost mai puternice pe suprafața apei. “Acizii, au fost probabil mai predispusi sa transfere un proton, in timp ce ajungeau la suprafata apei provenind din aer, chiar de 50 si 500 de ori mai mult”, spune Guzman.

Procesele de suprafață care implică acizi carboxilici, cum ar fi acizii acetic și piruvic, joacă roluri în transportul nutrienților prin membranele celulare,  cicloparea metaboliților relevanți pentru originea vieții și  prelucrarea fotooxidantă a biogenilor și antropogenilor din emisiile de aerosoli .

Rezultatele acestei lucrări conduc la interpretarea modului în care acizii carboxilici obișnuiți (găsiți în aerosoli, nori și ape de ceață) se comportă în atmosferă.

Înțelegerea comportamentului acido-bazic al acizilor carboxilici pe interfețele apoase reprezintă o problemă importantă în natură și pot sa contribuie la elaborarea strategiilor viitoare de reducere a poluării aerului.

Mai multe detalii pe https://phys.org/news/2018-07-carboxylic-acids-
superacids-surface.html#jCp

Dacă doriti să aflati mai multe informatii despre activitatea de peste zece ani a asociatiei ecologiste pentru turism verde, vă rugam să accesati http://old.turismverde.ro/